Clasificarea Universităților prezentată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a stârnit unele discuții în rândul studenților/elevilor. În cele ce urmează dorim să clarificăm unele nelămuriri:
Clasificarea prezentată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în data de 6.09.2011 (Marți) privește relația de finanțare dintre Minister și respectivele universități și nu acreditarea programelor de studiu sau dreptul universităților de a le desfășura.
Organismul care evaluează calitatea învățământului superior în România se numește Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) iar Universitatea Româno-Americană a obținut cu unanimitate de voturi Grad de Încredere Ridicat. În ceea ce privește clasificarea universităților și impactul acesteia asupra universităților, Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat următoarele:
“A apărut public falsa percepţie, contrară filozofiei legii, potrivit căreia o universitate centrată pe educaţie este obligată să organizeze doar licenţă şi că va fi interzis să organizeze masterat. Legea nu prevede niciunde aşa ceva. O universitate de stat, care este o universitate centrată pe educaţie, va primi finanţare de la stat pentru programe de licenţă, iar dacă are programe de master de calitate înaltă şi aceste programe vor putea să fie finanţate de la stat. De ce am încorseta o universitate în limitarea de a organiza doar programe de licenţă dacă punctual, într-un anumit domeniu, poate să organizeze un program de master foarte bun. Pe de altă parte, de ce am deschide uşa acelei universităţi la organizarea altor programe de master neperformante, dacă are un anumit număr de programe de master bune. Deci, finanţarea va merge strict acolo unde se află calitatea. Aşadar, universităţile centrate pe educaţie vor primi locuri bugetate la licenţă şi, în cazul în care au programe de master de calitate, un anumit număr de locuri pentru master, dar direcţionate strict către programele de master de calitate, nu şi către cele slabe. Nu cred că vreun cetăţean român vrea să finanţeze din banii lui fabrici de masteranzi în universităţi care nu pot să ofere calitate.”
Într-un interviu acordat Miercuri (14.09.2011) pentru HotNews.ro, domnul Ministru, Daniel Funeriu, a răspuns la întrebarea ”Statul va finanța și universitățile private?” în felul următor:
Statul poate, conform noii legi, finanța universitățile private. În acest moment, statul nu finanțează universitățile private. Statul poate finanța universitățile private din finanțarea suplimentară pe bază de competiție. Eu îmi doresc foarte mult ca în mediul universităților private să avem câteva exemple de succes, de bună calitate, de bune practici, pentru că această lege dă învățământului privat o posibilitate de dezvoltare care nu a fost niciodată conferită în trecut. Îi oferă un cadru clar și un cadru concurențial.
Restul interviului îl puteți citi aici.
În ceea ce privește Universitatea Româno-Americană, toate programele de licență și masterat sunt aprobate prin ordin de la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului așa cum este stipulat și în Ordinul Nr.5.224/30 August 2011 – privind aprobarea programelor de studii universitare de master evaluate de Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior.
Pentru orice alte nelămuriri sau întrebări legate de clasificarea Universităților sau acreditarea masteratelor vă rugăm să trimiteți un mesaj la mihai.naghi@rau.ro!
S-ar putea să vă mai intereseze:
- Noul număr al Revistei Performance
- Comisia ARACIS a acordat cu unanimitate de voturi ”GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT” Universității Româno-Americane
- Competiția Start Business
- Curs GRATUIT de antreprenoriat – Laborator Startup
- 1 loc liber pentru un proiect internațional (Youth in Action)



{ 14 comments… read them below or add one }
“Aşadar, universităţile centrate pe educaţie [b]vor primi locuri bugetate la licenţă[/b] şi, în cazul în care au programe de master de calitate, un anumit număr de locuri pentru master, dar direcţionate strict către programele de master de calitate, nu şi către cele slabe.”
Interpretabil. Mai exact, eu vad 2 interpretari:
1. R.A.U. primeste locuri bugetate de la stat pentru studii de licenta sau/si master, totusi toti studentii platind taxa anuala.
2. R.A.U. nu primeste acele locuri bugetate(pentru ca ele nu se regasesc atribuite studentilor) deoarece organizeaza programe de studii “neperformante”, asa cum zicea dl. Ministru (???).
Asteptam un raspuns. Multumesc !
Am aflat raspunsul, multumesc oricum.
Buna ziua,
As dori sa stiu cand se vor afisa rezultatele de la admiterea la master.
Multumesc anticipat!
Bună ziua!
Cel mai probabil în această seară pe http://www.rau.ro (mai exact aici: http://tinyurl.com/5tps44s), dacă nu mâine cel târziu.
Buna ziua! As dori sa stiu si eu unde pot gasi orarul ptr licenta anul I…nu de alta dar maine incepe si la secretariat era o coada mult prea mare pentru a’l lua pe tot.Multumesc anticipat
Bună ziua!
Acesta poate fi găsit și pe site-ul Universității aici http://www.rau.ro/orar.php. Cu toate acestea, pentru că sunteți în anul I, încă nu vă puteți verifica orarul pe baza CNP-ului dumneavoastră mai devreme de 15 Octombrie când serviciul va fi accesibil pentru toată lumea.
As vrea sa stiu daca se va organiza examenul de licenta anul viitor in feb.? daca a fost discutat si aprobat acest ex. multumesc mult.
Bună ziua!
Începând de anul acesta, s-a renunțat la susținerea Examenului de Licență pe perioada iernii.
Daca am terminat anul 2011 in vara ,dar licenta n-am sustinut-o raman la acelasi indrumator la care am fost directionata? imi pot alege altul anul acesta? multumesc!
Bună seara!
Nu sunteți obligată să alegeți același îndrumător, vă puteți alege altul.
Succes!
Multumesc frumos! Asta pana cand? care este limita timpului pentru a venii la universitatea si de a-mi alege indrumatorul?
În mod normal, dead line-ul era până pe 30 Noiembrie, după care celor rămași fără un îndrumător (cu alte cuvinte, care nu a apucat să își aleagă unul) li se acorda unul la care mai „existau locuri”. Sfatul nostru este, dacă v-ați gândit deja la un îndrumător, să mergeți cât mai curând și să-l întrebați/rugați dacă vă mai primește.
Buna ziua!
Inca sunt in liceu si totusi as vrea sa aflu mai multe despre aceasta facultate, de exemplu ce facultati se afla in cadrul ei, care este taxa pt studenti, taxa pt camin, si ce posibilitati am in viitor. Multumesc anticipat!
Bună seara!
Universitatea Româno-Americană are în componenţa sa 6 facultăţi: 4 cu specific economic, una de ştiinţe juridice şi una de informatică.
ECONOMIC:
- Facultatea de Relaţii Comerciale Financiar-Bancare Interne şi Internaţionale
Perspective profesionale: http://rau.ro/modules.php?name=Content&pa=showpage&pid=56
- Facultatea de Management-Marketing
Perspective profesionale: http://rau.ro/modules.php?name=Content&pa=showpage&pid=61
- Facultatea de Studii Economice Europene
Perspective profesionale: http://rau.ro/modules.php?name=Content&pa=showpage&pid=51
- Facultatea de Economia Turismului Intern şi Internaţional
Perspective profesionale: http://www.rau.ro/modules.php?name=Content&pa=showpage&pid=66
ŞTIINŢE JURIDICE:
- Facultatea de Drept
Perspective profesionale: http://www.rau.ro/modules.php?name=Content&pa=showpage&pid=76
INFORMATICĂ:
- Facultatea de Informatică Managerială
Perspective profesionale: http://www.rau.ro/modules.php?name=Content&pa=showpage&pid=71
Referitor la taxă, aceasta va fi de 600 Euro pe an, plătibilă în trei tranşe. Dacă se achită integral într-o singură tranşă se aplică o reducere de 10%.
Taxa pentru cazarea în căminul campusului este de 90 Euro/lună pentru cameră de 3 persoane şi 80 Euro/lună pentru cameră de 4 persoane.